Hotarârea nr. 1135 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit
Hotarârea nr. 1135 din 30/08/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 12/09/2006
În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicata, si al art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea securitatii si sanatatii în munca nr. 319/2006,
Guvernul României adopta prezenta hotarâre.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit definite la art. 2.
(2) Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se aplică în întregime domeniului prevăzut la alin. (1), fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice conţinute în Directiva nr. 93/103/CEE transpusă prin prezenta hotărâre.
Art. 2. – (1) În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) navă de pescuit – orice navă care arborează pavilion român aflată în proprietate publică ori privată şi care este folosită în scopuri comerciale fie pentru prinderea, fie pentru prinderea şi prelucrarea peştelui sau a altor resurse vii ale mării;
b) navă de pescuit existentă – orice navă de pescuit a cărei lungime între perpendiculare este mai mare sau egală cu 18 m şi care nu este o navă de pescuit nouă;
c) navă – orice navă de pescuit nouă sau existentă;
d) lucrător – orice persoană, membru al echipajului, care desfăşoară o activitate profesională la bordul unei nave, inclusiv stagiarii şi ucenicii, cu excepţia piloţilor portuari şi a personalului de la uscat care exercită o activitate la bordul unei nave acostate la cheu;
e) armator – proprietarul navei, cu excepţia cazului în care nava a fost închiriată fără echipaj şi materiale sau al cărei management este asigurat, în totalitate sau parţial, de către o persoană fizică sau juridică, alta decât proprietarul, în baza unui contract de management; în aceste cazuri, persoana care a închiriat nava fără echipaj şi materiale sau cea care asigură managementul navei este considerată armator;
f) comandantul navei – lucrătorul care deţine comanda navei sau are responsabilitatea acesteia.
(2) Navă de pescuit nouă este orice navă de pescuit a cărei lungime între perpendiculare este de 15 m sau mai mare şi:
a) pentru care contractul de construcţie sau de transformare majoră s-a încheiat la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau după această dată;
b) pentru care contractul de construcţie sau de transformare majoră s-a încheiat înainte de data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi aceasta este livrată la 3 sau mai mulţi ani după această dată; ori
c) la care, în lipsa unui contract de construcţie încheiat la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau după această dată, a fost pusă chila sau construcţia începe să fie identificată cu o navă specifică ori asamblarea navei respective a început, cuprinzând cel puţin 50 de tone sau 1% din masa totală estimată a întregului material structural, luându-se în considerare valoarea cea mai mică dintre acestea.
Art. 3. – Armatorii trebuie să se asigure că navele pot fi utilizate fără a pune în pericol securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în special în condiţii meteorologice previzibile, fără a aduce atingere responsabilităţii comandantului navei.
Art. 4. – Armatorii trebuie să ţină seama de eventualele riscuri la care pot fi supuşi lucrătorii de la bordul navelor de pescuit în situaţiile prevăzute la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 319/2006.
Art. 5. – (1) Orice eveniment care are loc pe mare şi care are efect sau ar putea să aibă un efect asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor de la bord va fi menţionat în detaliu într-un raport care este transmis Autorităţii Navale Române şi va fi, de asemenea, menţionat în detaliu în jurnalul de bord sau, în lipsa acestuia, într-un document similar.
(2) Verificarea respectării de către navele de pescuit a prevederilor prezentei hotărâri se face de către Autoritatea Navală Română şi Inspecţia Muncii.
(3) Unele controale privind respectarea prezentei hotărâri pot fi efectuate pe mare.
CAPITOLUL II
Nave de pescuit noi şi existente
Art. 6. – Navele de pescuit noi trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 7. – Navele de pescuit existente trebuie să îndeplinească cerinţele minime de securitate şi sănătate prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 8. – Când navele sunt supuse transformărilor, modificărilor sau reparaţiilor capitale, aceste transformări, modificări sau reparaţii capitale trebuie să fie conforme cu cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1.
CAPITOLUL III
Echipamente de întreţinere
Art. 9. – În vederea asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, fără a aduce atingere responsabilităţii comandantului navei, armatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca:
a) să asigure întreţinerea tehnică a navelor, instalaţiilor şi dispozitivelor şi în special a celor prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, iar defecţiunile constatate, dacă acestea ar putea să afecteze securitatea şi sănătatea lucrătorilor, să fie remediate cât mai curând posibil;
b) să ia măsuri pentru a asigura curăţarea periodică a navelor şi a ansamblului instalaţiilor şi dispozitivelor pentru a menţine condiţii adecvate de igienă;
c) să aibă la bordul navei o cantitate suficientă de echipament de salvare şi supravieţuire, în stare corespunzătoare de funcţionare;
d) să ţină seama de cerinţele minime de securitate şi sănătate privind echipamentul de salvare şi supravieţuire prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 10. – Fără a aduce atingere prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă, armatorul trebuie să ţină seama de cerinţele minime de securitate şi sănătate privind echipamentele individuale de protecţie, prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
Art. 11. – În vederea asigurării securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, armatorul trebuie să pună la dispoziţia comandantului navei mijloacele de care acesta are nevoie pentru a îndeplini obligaţiile stabilite prin prezenta hotărâre.
CAPITOLUL IV
Informarea, pregătirea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 12. – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006, lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie să fie informaţi asupra măsurilor care urmează a fi luate cu privire la securitatea şi sănătatea la bordul navelor.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie pe înţelesul lucrătorilor de la bordul navelor.
Art. 13. – (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006, lucrătorii trebuie să primească o pregătire corespunzătoare, în special instrucţiuni precise şi uşor de înţeles în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea la bordul navelor, în mod deosebit pentru prevenirea accidentelor.
(2) Pregătirea prevăzută la alin. (1) se referă, în particular, la stingerea incendiilor, utilizarea echipamentelor de salvare şi supravieţuire şi, pentru lucrătorii respectivi, la utilizarea instalaţiilor de pescuit şi a echipamentelor de tracţiune, precum şi a diferitelor metode de semnalizare, în special prin gestică.
(3) Pregătirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se actualizează în raport cu schimbările intervenite în activitatea de la bordul navei.
Art. 14. – Fără a aduce atingere prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.007/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa medicală la bordul navelor, persoanele care pot comanda o navă trebuie să primească o pregătire detaliată privind:
a) prevenirea bolilor şi a accidentelor de muncă la bord şi măsurile ce trebuie luate în caz de accidente;
b) stabilitatea şi mentenanţa navei în condiţiile previzibile de încărcare şi în timpul operaţiunilor de pescuit;
c) navigaţia şi comunicaţiile prin radio, inclusiv procedurile.
Art. 15. – Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor acestora la activităţile care au ca obiect prevederile prezentei hotărâri se fac conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 319/2006.
CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 16. – Anexele se adaptează numai din punct de vedere tehnic, în funcţie de:
a) elaborarea de reglementări în materie de armonizare tehnică şi standardizare privind anumite aspecte din domeniul securităţii şi sănătăţii de la bordul navelor; şi/sau
b) progresul tehnic, evoluţia reglementărilor sau a specificaţiilor internaţionale şi cunoştinţele în domeniul securităţii şi sănătăţii la bordul navelor de pescuit.
Art. 17. – Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 18. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
Art. 19. – Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, la fiecare 4 ani, raportează Comisiei Europene despre aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, indicând punctele de vedere ale partenerilor sociali.
*
Prezenta hotărâre transpune Directiva nr. 93/103/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă la bordul navelor de pescuit, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 307/1993.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează: ─────────────── Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Gheorghe Barbu p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Radu Mircea Berceanu p. Ministrul integrării europene, Adrian Ciocănea, secretar de stat |
Bucureşti, 30 august 2006.
Nr. 1.135.
ANEXA Nr. 1
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru navele de pescuit noi
Observaţie preliminară
Obligaţiile stabilite în prezenta anexă se aplică de fiecare dată când caracteristicile locului de muncă sau de activitate, circumstanţele sau existenţa unui risc la bordul unei nave de pescuit noi necesită acest lucru.
1. Navigabilitate şi stabilitate
1.1. Nava trebuie să fie păstrată într-o bună stare de navigabilitate şi dotată cu echipamente corespunzătoare destinaţiei şi utilizării sale.
1.2. Informaţiile asupra caracteristicilor de stabilitate ale navei trebuie să fie disponibile la bord şi să fie accesibile personalului de cart.
1.3. Toate navele în stare intactă trebuie să-şi păstreze stabilitatea în condiţiile de exploatare prevăzute.
1.4. Comandantul este obligat să ia măsurile necesare pentru a menţine nava în stare de stabilitate intactă.
1.5. Instrucţiunile cu privire la stabilitatea navei trebuie respectate cu rigurozitate.
2. Instalaţii mecanice şi electrice
2.1. Instalaţia electrică trebuie să fie proiectată şi realizată astfel încât să nu reprezinte un pericol şi să asigure:
a) protecţia echipajului şi a navei împotriva riscurilor electrice;
b) buna funcţionare, fără a se recurge la o sursă de energie de avarie, a tuturor echipamentelor necesare pentru a menţine nava în condiţii normale de exploatare şi de locuire;
c) funcţionarea, în situaţii de urgenţă, a aparatelor electrice esenţiale pentru securitate.
2.2. Trebuie prevăzută o sursă de energie electrică de avarie. Cu excepţia navelor deschise, această sursă trebuie situată în afara sălii maşinilor şi, în toate cazurile, trebuie să fie concepută astfel încât să asigure, în caz de incendiu sau de defecţiune a instalaţiei electrice principale, funcţionarea simultană pe o perioadă de cel puţin 3 ore a:
a) sistemului de comunicaţii intern, a detectoarelor de incendiu şi a semnalelor necesare în caz de urgenţă;
b) luminilor de navigaţie şi a iluminatului de avarie;
c) sistemului de radiocomunicaţie;
d) pompei de incendiu de avarie, dacă nava este echipată cu aceasta.
2.3. Când sursa de energie electrică de avarie este un acumulator şi când sursa de energie electrică principală este defectă, acumulatorul trebuie să fie conectat în mod automat la tabloul de distribuţie a energiei electrice de avarie şi trebuie să asigure alimentarea neîntreruptă pe o perioadă de 3 ore a sistemelor prevăzute la prima, a doua şi a treia liniuţă din paragraful al doilea.
2.4. Tabloul principal de distribuţie a electricităţii şi tabloul de avarie trebuie, în măsura în care este posibil, să fie instalate astfel încât să nu poată fi expuse simultan la apă sau la foc.
2.5. Tablourile trebuie prevăzute cu indicaţii clare; tablourile cu siguranţe şi portsiguranţele trebuie controlate periodic pentru a se asigura că sunt corect calibrate.
2.6. Încăperile în care sunt situate acumulatoarele electrice trebuie să fie ventilate corespunzător.
2.7. Instalaţiile electronice de navigaţie trebuie să fie menţinute în stare de funcţionare şi testate frecvent.
2.8. Toate echipamentele de ridicat trebuie să fie testate şi examinate periodic.
2.9. Toate piesele echipamentelor de tracţiune, de ridicat şi ale altor echipamente de acest tip trebuie să fie bine întreţinute şi verificate periodic.
2.10. Când există la bord instalaţii de răcire şi sisteme cu aer comprimat, acestea trebuie să fie bine întreţinute şi verificate periodic.
2.11. Cuptoarele şi aparatele casnice care utilizează gaze grele nu trebuie să fie utilizate decât în încăperi bine ventilate, iar orice acumulare periculoasă de gaze trebuie să fie evitată cu grijă.
2.12. Buteliile metalice care conţin gaze inflamabile şi alte gaze periculoase trebuie să fie marcate clar, precizându-li-se conţinutul, şi să fie aşezate pe punţi deschise.
2.13. Toate supapele, regulatoarele de presiune şi conductele acestor butelii trebuie să fie protejate împotriva deteriorării.
3. Instalaţii de radiocomunicaţii
Instalaţia de radiocomunicaţii trebuie să permită în orice moment stabilirea legăturii cu cel puţin o staţie de la uscat, ţinându-se seama de condiţiile normale de propagare a undelor radioelectrice.
4. Căi şi ieşiri de evacuare
4.1. Pentru a permite evacuarea de către lucrători a locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit rapid şi în condiţii de securitate maximă, căile şi ieşirile care pot fi utilizate ca ieşiri şi căi de evacuare trebuie să fie totdeauna degajate şi uşor accesibile şi să conducă pe cât posibil direct la puntea deschisă sau la o zonă de securitate şi, de aici, ambarcaţiunile de salvare.
4.2. Numărul, distribuţia şi dimensiunile căilor şi ieşirilor care pot fi utilizate ca ieşiri şi căi de evacuare trebuie adaptate la utilizarea, echipamentul şi dimensiunile locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit şi la numărul maxim posibil de persoane prezente. Ieşirile care pot fi utilizate ca ieşiri de evacuare şi care sunt închise trebuie să poată fi deschise uşor şi imediat de orice lucrător sau de echipele de salvare în caz de urgenţă.
4.3. Etanşeitatea la intemperii sau la apă a uşilor de siguranţă şi a celorlalte ieşiri de evacuare trebuie să fie adaptată la amplasamentul şi la funcţia lor specifică.
4.4. Uşile de evacuare şi celelalte ieşiri de evacuare trebuie să aibă o capacitate de a rezista la foc egală cu cea a pereţilor despărţitori.
4.5. Căile şi ieşirile de evacuare trebuie să fie semnalizate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă. Aceste semnalizări trebuie să fie plasate în locuri corespunzătoare şi să fie durabile.
4.6. Căile, mijloacele de evacuare şi ieşirile de siguranţă care necesită iluminat trebuie să fie prevăzute cu un iluminat de avarie de intensitate suficientă, în cazul unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.
5. Detectarea şi stingerea incendiilor
5.1. În funcţie de dimensiunile şi de utilizarea navei, de echipamentele existente, de caracteristicile fizice şi chimice ale substanţelor prezente, precum şi de numărul maxim posibil de persoane prezente, încăperile de locuit, locurile de muncă închise, inclusiv încăperile de maşini, precum şi cala de peşte, dacă este necesar, trebuie să fie echipate cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, în măsura în care este nevoie, cu detectoare de incendiu şi cu sisteme de alarmă.
5.2. Materialul pentru stingerea incendiului trebuie să se găsească întotdeauna la locul special amenajat pentru aceasta, să fie menţinut în stare bună şi să poată fi utilizat imediat.
5.3. Lucrătorii trebuie să cunoască bine locul materialului de stingere a incendiului, modul de funcţionare şi de utilizare a acestuia.
5.4. Prezenţa extinctoarelor şi a celorlalte echipamente portabile de stingere a incendiului trebuie verificate înainte de plecarea navei.
5.5. Echipamentele manuale de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de manipulat şi să fie marcate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006. Aceste marcaje trebuie să fie durabile şi aplicate în locuri corespunzătoare.
5.6. Sistemele de detectare şi de alarmare a incendiului trebuie să fie testate periodic şi menţinute în stare bună de funcţionare.
5.7. Exerciţiile de stingere a incendiului trebuie să fie efectuate în mod regulat.
6. Ventilaţia locurilor de muncă închise
6.1. În locurile de muncă închise trebuie să se urmărească, ţinându-se seama de metodele de muncă şi de condiţiile fizice speciale de lucru impuse lucrătorilor, ca aceştia să beneficieze de aer curat în cantitate suficientă.
6.2. Dacă se foloseşte o instalaţie de ventilaţie mecanică, aceasta trebuie menţinută în stare corespunzătoare de funcţionare.
7. Temperatura încăperilor
7.1. Temperatura la locul de muncă trebuie să fie adecvată pentru organismul uman în timpul lucrului, ţinându-se seama de metodele de lucru folosite, de condiţiile fizice impuse lucrătorilor, precum şi de condiţiile meteorologice existente sau potenţiale în regiunea unde operează nava.
7.2. Temperatura în încăperile de locuit, grupuri sanitare, cantine şi încăperile de prim ajutor trebuie, dacă aceste încăperi există, să răspundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.
8. Iluminat natural şi artificial al locurilor de muncă
8.1. Locurile de muncă trebuie, în măsura în care este posibil, să dispună de lumină naturală suficientă şi să fie prevăzute cu dispozitive care să permită un iluminat artificial corespunzător operaţiilor specifice pescuitului, fără a pune în pericol securitatea şi sănătatea lucrătorilor sau alte nave.
8.2. Instalaţiile de iluminat ale încăperilor de lucru, scărilor şi căilor de trecere trebuie să fie astfel amplasate încât tipul de iluminat prevăzut să nu prezinte risc de accidentare pentru lucrători, iar pentru navigaţia navei să nu constituie un pericol.
8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în special expuşi la riscuri de accidentare, în caz de întrerupere a alimentării cu energie electrică a iluminatului artificial, trebuie să fie prevăzute cu un iluminat de avarie de o intensitate corespunzătoare.
8.4. Luminile de avarie trebuie menţinute în stare bună de funcţionare şi testate periodic.
9. Pardoseli, pereţi şi tavane
9.1. Locurile accesibile lucrătorilor trebuie să nu fie alunecoase, ci antiderapante sau să fie prevăzute cu dispozitive împotriva căderii şi, în măsura în care este posibil, să nu aibă obstacole.
9.2. Locurile de muncă în care se găsesc posturi de lucru trebuie să fie suficient izolate din punct de vedere fonic şi termic, ţinându-se seama de sarcinile şi activitatea fizică a lucrătorilor.
9.3. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi tavanelor trebuie să poată fi curăţate şi renovate pentru a crea condiţii de igienă corespunzătoare.
10. Uşi
10.1. Uşile trebuie întotdeauna să poată fi deschise din interior, fără echipament special. Când locurile de muncă sunt ocupate, uşile trebuie să poată fi deschise de ambele părţi.
10.2. Uşile, în special uşile culisante, dacă acestea sunt necesare, trebuie să funcţioneze cât mai sigur pentru lucrători, în special pe vreme rea sau pe furtună pe mare.
11. Căi de circulaţie – zone de pericol
11.1. Căile de trecere, tambuchiurile, părţile exterioare ale punţilor şi, în general, toate căile de circulaţie trebuie prevăzute cu balustrade, cu saulă “ţin-te bine” şi atârnător de gruie sau cu alte mijloace care să asigure securitatea lucrătorilor în timpul activităţilor care se execută la bord.
11.2. Dacă există riscul căderii unui lucrător în deschiderea punţii sau de pe o punte pe alta, trebuie asigurată o protecţie adecvată acolo unde este posibil. Când această protecţie este asigurată cu balustrade, înălţimea acestora va fi de cel puţin un metru.
11.3. Accesul la instalaţiile de pe punte în vederea utilizării sau întreţinerii instalaţiilor trebuie să garanteze securitatea lucrătorilor. Se vor amplasa balustrade sau dispozitive de protecţie similare, cu o înălţime corespunzătoare pentru a împiedica căderea.
11.4. Parapeţii şi alte mijloace de protecţie împotriva căderii peste bord trebuie să fie menţinute în stare bună. În parapeţi trebuie prevăzute saborduri de furtună sau alte dispozitive similare pentru scurgerea rapidă a apei.
11.5. La navele de pescuit prevăzute cu rampă în pupă, partea superioară trebuie să aibă o uşă sau un alt mijloc care să împiedice accesul şi care să fie de aceeaşi înălţime cu parapetul sau cu alte mijloace adiacente pentru a proteja lucrătorii împotriva riscurilor de a cădea pe rampă. Această uşăsau orice alt dispozitiv trebuie să fie uşor de deschis şi de închis, de preferinţă prin comandă la distanţă, şi nu trebuie deschisă decât pentru întinderea şi strângerea plasei.
12. Amenajarea posturilor de lucru
12.1. Zonele de lucru trebuie degajate şi, în măsura în care este posibil, ferite de apele mării şi trebuie să ofere o protecţie adecvată împotriva căderii lucrătorilor pe vas sau peste bord. Zonele de prelucrare a peştelui trebuie să fie suficient de spaţioase, atât ca înălţime, cât şi ca suprafaţă.
12.2. Când motoarele sunt controlate din compartimentul motoarelor, controlul trebuie făcut dintr-o zonă separată, izolată fonic şi termic de compartimentul motoarelor şi accesibilă fără a-l traversa. Puntea de comandă este considerată zona care satisface cerinţele prevăzute la primul paragraf.
12.3. Comenzile echipamentelor de tracţiune trebuie instalate într-o zonă suficient de mare pentru a permite operatorilor să lucreze comod. În plus, echipamentele de tracţiune trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate pentru cazuri de urgenţă, inclusiv dispozitive de oprire de urgenţă.
12.4. Operatorul comenzilor echipamentelor de tracţiune trebuie să aibă în câmpul vizual atât echipamentele, cât şi oamenii la lucru. Când echipamentele de tracţiune sunt comandate de pe punte, operatorul trebuie să aibă, de asemenea, o vedere clară a oamenilor la lucru fie direct, fie prin intermediul unor mijloace corespunzătoare.
12.5. Un sistem de comunicaţii fiabil trebuie utilizat între puntea de comandă şi puntea de lucru.
12.6. Trebuie întotdeauna dat dovadă de vigilenţă, iar echipajul trebuie avertizat de pericolul iminent al mării agitate în timpul pescuitului sau al altor lucrări efectuate pe punte.
12.7. Contactul cu frânghiile, odgoanele şi piesele mobile ale echipamentelor trebuie să fie redus la minimum prin prevederea unor dispozitive de protecţie.
12.8. Trebuie să fie instalate sisteme de control al maselor în deplasare şi în special al plaselor de pescuit:
a) dispozitive de blocaj al panourilor divergente;
b) dispozitive de control al balansului fundului plasei de pescuit.
13. Încăperi de locuit
13.1. Localizarea, structura, izolarea fonică şi termică şi amplasamentul spaţiilor şi încăperilor de locuit ale lucrătorilor, dacă există, precum şi mijloacele de acces la acestea trebuie să fie de aşa natură încât să asigure o protecţie adecvată împotriva intemperiilor şi a mării, vibraţiilor, zgomotului şi mirosurilor neplăcute care pot emana din alte încăperi şi pot deranja lucrătorii în timpul odihnei.
13.2. Când concepţia, dimensiunile şi/sau specificul navei permit acest lucru, încăperile de locuit ale lucrătorilor trebuie amplasate astfel încât să minimalizeze efectele mişcărilor şi acceleraţiilor.
13.3. Trebuie să se ia pe cât posibil măsuri de protecţie a nefumătorilor împotriva disconfortului creat de fumul de ţigară.
13.4. Încăperile de locuit ale lucrătorilor trebuie să fie corect aerisite pentru a garanta un aport permanent de aer proaspăt şi a împiedica condensul. În încăperile de locuit trebuie prevăzut un iluminat corespunzător care să implice:
a) un iluminat general normal adecvat;
b) un iluminat general atenuat, pentru a nu deranja lucrătorii care se odihnesc;
c) un iluminat individual în fiecare cabină sau încăpere de locuit.
13.5. Bucătăria şi sala de mese, acolo unde există, trebuie să aibă dimensiuni adecvate, să fie bine iluminate, aerisite şi uşor de curăţat. Trebuie prevăzute frigidere şi alte mijloace de conservare a alimentelor la temperatură joasă.
14. Echipamente sanitare
14.1. Pe navele cu încăperi de locuit, duşurile alimentate cu apă curentă caldă şi rece, lavabourile şi grupurile sanitare trebuie să fie convenabil echipate şi instalate, iar încăperile respective, bine aerisite.
14.2. Fiecare lucrător trebuie să aibă la dispoziţie un spaţiu în care să îşi aşeze îmbrăcămintea.
15. Prim ajutor
Toate navele trebuie să dispună de materiale de prim ajutor în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale care transpun anexa II a Directivei 92/29/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale la bordul navelor.
16. Scări şi pasarele de îmbarcare
Trebuie să existe o scară, o pasarelă de îmbarcare sau un alt dispozitiv similar care să asigure accesul corespunzător la bord.
17. Zgomot
Trebuie luate toate măsurile tehnice adecvate pentru ca nivelul sonor de la locurile de muncă şi în încăperile de locuit să fie redus pe cât posibil, ţinându-se seama de dimensiunea navei.
ANEXA Nr. 2
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate pentru navele de pescuit existente
Observaţie preliminară
Obligaţiile stabilite în prezenta anexă se aplică în măsura în care caracteristicile structurale ale navei existente permit, de fiecare dată când caracteristicile locului de muncă, activitatea, circumstanţele sau existenţa unui risc la bordul unei nave de pescuit existente necesită acest lucru.
1. Navigabilitate şi stabilitate
1.1. Nava trebuie menţinută în stare bună de navigabilitate şi dotată cu echipament care să fie corespunzător destinaţiei şi utilizării sale.
1.2. Informaţiile privind caracteristicile de stabilitate a navei, atunci când acestea există, trebuie să fie disponibile la bord şi accesibile oamenilor/personalului de cart.
1.3. Toate navele trebuie să-şi păstreze stabilitatea intactă în condiţiile de exploatare prevăzute.
1.4. Comandantul trebuie să ia măsurile necesare pentru a menţine nava în stare de stabilitate intactă.
1.5. Instrucţiunile referitoare la stabilitatea navei trebuie să fie respectate cu rigurozitate.
2. Instalaţia mecanică şi electrică
2.1. Instalaţia electrică trebuie să fie proiectată şi realizată astfel încât să nu reprezinte un pericol şi să asigure:
a) protecţia echipajului şi a navei împotriva riscurilor electrice;
b) buna funcţionare, fără să se recurgă la o sursă de energie de avarie, a tuturor echipamentelor necesare pentru a menţine nava în condiţii normale de exploatare şi de locuire corespunzătoare;
c) funcţionarea, în situaţii de urgenţă, a aparatelor electrice esenţiale pentru securitate.
2.2. Trebuie prevăzută o sursă de energie electrică de avarie. Cu excepţia navelor deschise, această sursă trebuie să fie situată în afara sălii maşinilor şi, în toate cazurile, trebuie să fie realizată astfel încât să asigure, în caz de incendiu sau de defecţiune a instalaţiei electrice principale, funcţionarea simultană, pe o perioadă de cel puţin trei ore, a:
a) sistemului de comunicaţii intern, a detectoarelor de incendiu şi a semnalelor necesare în caz de urgenţă;
b) luminilor de navigaţie şi a iluminatului de avarie;
c) sistemului de radiocomunicaţii;
d) pompei de incendiu de avarie, dacă nava este echipată cu aceasta.
2.3. Când sursa de energie electrică de avarie este un acumulator şi când sursa de energie electrică principală este defectă, acumulatorul trebuie să fie conectat în mod automat la tabloul de distribuţie a energiei electrice de avarie şi trebuie să asigure alimentarea neîntreruptă timp de trei ore a sistemelor menţionate la pct. 2.2 lit. a), b) şi c).
2.4. Tabloul principal de distribuţie a electricităţii şi tabloul de avarie trebuie, în măsura în care este posibil, să fie instalate astfel încât să nu fie expuse simultan la apă şi la foc.
2.5. Tablourile trebuie prevăzute cu indicaţii clare; tablourile de siguranţe şi portsiguranţele trebuie controlate periodic pentru a se asigura că se folosesc siguranţe calibrate corect.
2.6. Compartimentele în care sunt amplasate acumulatoarele electrice trebuie să fie ventilate corespunzător.
2.7. Instalaţiile electronice de navigaţie trebuie să fie bine întreţinute şi testate frecvent.
2.8. Toate echipamentele de ridicat trebuie să fie testate şi verificate periodic.
2.9. Toate piesele echipamentelor de tracţiune, de ridicat, precum şi alte echipamente de acest tip trebuie menţinute în stare corespunzătoare de funcţionare.
2.10. Când există la bord instalaţii de răcire şi sisteme cu aer comprimat, acestea trebuie să fie bine întreţinute şi verificate periodic.
2.11. Cuptoarele şi aparatele casnice care utilizează gaze grele trebuie folosite numai în încăperi bine ventilate, iar acumulările periculoase de gaze trebuie evitate cu grijă.
2.12. Buteliile metalice care conţin gaze inflamabile şi alte gaze periculoase trebuie să fie marcate clar, precizându-li-se conţinutul, şi să fie aranjate pe punţi deschise.
2.13. Toate supapele, regulatoarele de presiune şi conductele care pleacă de la butelii trebuie să fie protejate împotriva deteriorării.
3. Instalaţie de radiocomunicaţii
Instalaţia de radiocomunicaţii trebuie să permită în orice moment stabilirea legăturii cu cel puţin o staţie de pe uscat, ţinându-se seama de condiţiile normale de propagare a undelor radioelectrice.
4. Căi şi ieşiri de evacuare
4.1. Pentru a permite evacuarea de către lucrători a locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit rapid şi în condiţii de securitate maximă, căile şi ieşirile care pot fi utilizate ca ieşiri şi căi de evacuare trebuie să fie totdeauna degajate şi uşor accesibile şi să conducă pe cât posibil direct la puntea deschisă sau cu o zonă de securitate şi, de aici, către ambarcaţiunile de salvare.
4.2. Numărul, distribuţia şi dimensiunile căilor şi ieşirilor care pot fi utilizate ca ieşiri şi căi de evacuare trebuie adaptate la utilizarea, la echipamentul şi la dimensiunile locurilor de muncă şi a încăperilor de locuit şi la numărul maxim posibil de persoane prezente.
4.3. Ieşirile care pot fi utilizate ca ieşiri şi căi de evacuare şi care sunt închise trebuie să poată fi uşor şi imediat deschise de către lucrători sau de către echipele de salvare, în caz de urgenţă.
4.4. Căile şi ieşirile de evacuare trebuie să fie semnalizate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă. Aceste semnalizări trebuie să fie plasate în locuri corespunzătoare şi să fie durabile.
4.5. Căile, mijloacele de evacuare şi ieşirile de evacuare care necesită iluminat artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de avarie de intensitate suficientă, în cazul unei întreruperi a alimentării cu energie electrică.
5. Detectarea şi stingerea incendiilor
5.1. În funcţie de dimensiunile şi de folosirea navei, de echipamentele existente, de caracteristicile fizice şi chimice ale substanţelor existente, precum şi de numărul maxim posibil de persoane prezente, încăperile de locuit, locurile de muncă închise, inclusiv încăperile de maşini, precum şi cala de peşte, dacă e necesar, trebuie să fie echipate cu dispozitive corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, în măsura în care este nevoie, cu detectoare de incendiu şi cu sisteme de alarmă.
5.2. Materialul de stingere a incendiului trebuie să se găsească întotdeauna la locul special amenajat pentru aceasta, să fie menţinut în stare bună şi să poată fi utilizat imediat.
5.3. Lucrătorii trebuie să cunoască bine amplasamentul echipamentului de stingere a incendiului, funcţionarea şi utilizarea sa.
5.4. Prezenţa extinctoarelor şi a celorlalte echipamente portabile de stingere a incendiului trebuie verificată înainte de plecarea navei.
5.5. Echipamentele manuale de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi uşor de manipulat şi să fie marcate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 971/2006. Aceste marcaje trebuie să fie durabile şi aplicate în locuri corespunzătoare.
5.6. Sistemele de detectare şi de alarmare a incendiului trebuie să fie testate periodic şi menţinute în stare bună de funcţionare.
5.7. Exerciţiile de stingere a incendiilor trebuie să fie efectuate în mod periodic.
6. Ventilarea locurilor de muncă închise
6.1. Trebuie luate măsuri pentru ca în locurile de muncă închise să existe suficient aer proaspăt, în funcţie de metodele de muncă şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
6.2. Dacă se foloseşte o instalaţie de ventilaţie mecanică, aceasta trebuie să fie păstrată în stare bună.
7. Temperatura în încăperi
7.1. Temperatura în încăperile de lucru trebuie să fie adecvată organismului uman în timpul lucrului, în funcţie de metodele de lucru aplicate, de cerinţele fizice impuse lucrătorilor şi de condiţiile meteorologice specifice zonei sau care pot apărea în regiunea unde operează nava.
7.2. Temperatura în încăperile de locuit, grupuri sanitare, cantine şi în încăperile de prim ajutor, dacă aceste încăperi există, trebuie să fie conformă destinaţiei specifice acestor încăperi.
8. Iluminat natural şi artificial al locurilor de muncă
8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să dispună de lumină naturală suficientă şi să fie echipate cu dispozitive care să permită un iluminat artificial corespunzător condiţiilor de pescuit, fără să pună în pericol securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi navigaţia altor nave.
8.2. Instalaţiile de iluminat ale încăperilor de lucru, scărilor şi culoarelor trebuie să fie plasate astfel încât tipul de iluminat prevăzut să nu prezinte risc de accidentare pentru lucrători sau să împiedice navigaţia navei.
8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt expuşi riscurilor, în caz de întrerupere a alimentării cu energie electrică, trebuie să fie prevăzute cu un iluminat de siguranţă de intensitate suficientă.
8.4. Luminile de avarie trebuie menţinute în stare corespunzătoare de funcţionare şi testate periodic.
9. Pardoseli, pereţi şi tavane
9.1. Locurile accesibile lucrătorilor trebuie să fie nealunecoase şi antiderapante sau să fie prevăzute cu dispozitive împotriva căderii şi, în măsura în care este posibil, să fie degajate.
9.2. În măsura în care este posibil, locurile unde sunt instalate posturi de lucru trebuie să fie suficient izolate din punct de vedere fonic şi termic, în funcţie de sarcinile şi activitatea fizică a lucrătorilor.
9.3. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi tavanelor din încăperi trebuie să poată fi curăţate şi renovate pentru a se obţine condiţii de igienă corespunzătoare.
10. Uşi
10.1. Uşile trebuie întotdeauna să poată fi deschise din interior, fără echipament special.
Când locurile de muncă sunt ocupate, uşile trebuie să poată fi deschise de ambele părţi.
10.2. Uşile, în special uşile culisante, când acestea sunt necesare, trebuie să funcţioneze în condiţii de siguranţă pentru lucrători, în special pe timp nefavorabil sau pe furtună pe mare.
11. Căi de circulaţie – zone de pericol
11.1. Căile de trecere, tambuchiurile, părţile exterioare ale punţilor şi, în general, toate căile de circulaţie trebuie să fie prevăzute cu balustrade, saulă “ţin-te bine” şi atârnător de gruie sau cu alte mijloace care să asigure securitatea lucrătorilor în timpul activităţilor care se execută la bord.
11.2. Dacă există riscul căderii unui lucrător în deschiderea punţii sau de pe o punte pe alta, se va asigura o protecţie adecvată acolo unde este posibil.
11.3. Accesul la instalaţiile de pe punte în vederea utilizării şi întreţinerii instalaţiilor trebuie să garanteze securitatea lucrătorilor. Se vor amplasa balustrade sau dispozitive de protecţie similare, cu o înălţime corespunzătoare, pentru a împiedica căderea.
11.4. Parapeţii şi alte mijloace de protecţie împotriva căderii peste bord trebuie să fie menţinute în stare bună. În parapeţi trebuie prevăzute saborduri de furtună sau alte dispozitive similare pentru scurgerea rapidă a apei.
11.5. La navele de pescuit prevăzute cu rampă în pupă, partea superioară trebuie să aibă o uşă sau un alt mijloc care să oprească accesul şi care să fie de aceeaşi înălţime cu parapetul sau cu alte mijloace adiacente pentru a proteja lucrătorii împotriva riscurilor de a cădea în rampă. Această uşăsau orice alt dispozitiv trebuie să fie uşor de deschis şi de închis şi nu trebuie deschise decât pentru întinderea şi strângerea plasei.
12. Amenajarea posturilor de lucru
12.1. Zonele de lucru trebuie să fie degajate şi, în măsura în care este posibil, ferite de apele mării şi să ofere o protecţie adecvată împotriva căderii lucrătorilor pe vas sau peste bord. Zonele de prelucrare a peştelui trebuie să fie suficient de spaţioase atât ca înălţime, cât şi ca suprafaţă.
12.2. Când controlul motoarelor este efectuat din compartimentul motoarelor, acesta trebuie făcut dintr-o zonă separată, izolată fonic şi termic de acest compartiment şi accesibilă fără a-l traversa. Puntea de comandă este considerată ca o încăpere care satisface exigenţele prevăzute la primul paragraf.
12.3. Comenzile echipamentelor de tracţiune trebuie instalate într-o zonă suficient de mare pentru a permite operatorilor să lucreze comod. În plus, echipamentele de tracţiune trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate pentru cazuri de urgenţă, inclusiv dispozitive de oprire de urgenţă.
12.4. Operatorul comenzilor echipamentelor de tracţiune trebuie să aibă în câmpul vizual atât echipamentele, cât şi oamenii la lucru. Când echipamentele de tracţiune sunt comandate de la pasarelă, operatorul trebuie să aibă, de asemenea, o vedere clară a oamenilor la lucru fie direct, fie prin intermediul unor mijloace corespunzătoare.
12.5. Între puntea de comandă şi puntea de lucru trebuie utilizat un sistem de comunicaţii fiabil.
12.6. Trebuie păstrat un grad ridicat de vigilenţă, iar echipajul trebuie avertizat de pericolul iminent al mării agitate în timpul pescuitului sau al altor lucrări efectuate pe punte.
12.7. Contactul cu frânghiile, odgoanele şi piesele mobile ale echipamentelor trebuie să fie redus la minimum prin prevederea unor dispozitive de protecţie.
12.8. Trebuie să fie instalate sisteme de control al maselor în deplasare, în special pe vasele de pescuit:
a) dispozitive de blocaj al panourilor divergente;
b) dispozitive de control al balansului fundului plasei de pescuit.
13. Încăperi de locuit
13.1. În încăperile de locuit ale lucrătorilor, dacă acestea există, trebuie minimizate zgomotul, vibraţiile, efectele mişcărilor şi ale acceleraţiilor, precum şi mirosurile neplăcute care emană din alte încăperi. În încăperile de locuit trebuie să fie instalat un iluminat corespunzător.
13.2. Bucătăria şi sala de mese, dacă există, trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare, să fie bine iluminate şi ventilate şi uşor de curăţat. Trebuie să fie prevăzute frigidere şi alte mijloace de conservare a alimentelor la temperatură scăzută.
14. Echipamente sanitare
Pe navele care au încăperi de locuit trebuie să fie instalate toalete, chiuvete şi, dacă este posibil, un duş, iar încăperile respective trebuie să fie ventilate.
15. Prim ajutor
Toate navele trebuie să dispună de materiale de prim ajutor, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la asistenţa medicală la bordul navelor.
16. Scări şi pasarele de îmbarcare
Trebuie să existe o scară, o pasarelă de îmbarcare sau un alt dispozitiv similar care să asigure accesul corespunzător la bord.
ANEXA Nr. 3
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate privind echipamentul
de salvare şi supravieţuire
Observaţie preliminară
Obligaţiile stabilite în prezenta anexă se aplică de fiecare dată când caracteristicile locului de muncă, activitatea, circumstanţele sau un risc la bordul unei nave necesită/impun acest lucru.
1. Navele trebuie să dispună de echipament adecvat de salvare şi supravieţuire şi de echipament adecvat care să permită scoaterea lucrătorilor din apă, precum şi de echipament radio, în special o radiobaliză de localizare a catastrofelor, echipată cu un dispozitiv de declanşare hidrostatică, în funcţie de numărul de persoane îmbarcate şi de zona în care operează nava.
2. Tot echipamentul de salvare şi supravieţuire trebuie păstrat la locul indicat pentru acesta, în bună stare de funcţionare şi pregătit pentru utilizare imediată. Acest echipament trebuie controlat de către lucrători înainte de plecarea navei şi în timpul navigaţiei.
3. Echipamentul de salvare şi supravieţuire trebuie verificat la intervale regulate.
4. Toţi lucrătorii trebuie să fie instruiţi corespunzător, anticipându-se toate situaţiile de urgenţă.
5. Dacă lungimea navei este mai mare de 45 m ori dacă echipajul este format din 5 sau mai mulţi lucrători, trebuie să existe o listă cu instrucţiuni de supravieţuire care să precizeze rolul fiecărui lucrător în caz de urgenţă.
6. În fiecare lună trebuie să aibă loc o adunare a lucrătorilor în vederea efectuării unui exerciţiu de salvare în port şi/sau pe mare. Aceste exerciţii trebuie să asigure lucrătorilor o stăpânire perfectă a operaţiunilor pe care le au de efectuat şi pe care le-au exersat în vederea manevrării şi funcţionării echipamentului de salvare şi supravieţuire.
7. Lucrătorii trebuie să fie instruiţi cu privire la instalarea şi funcţionarea echipamentului radio portabil, dacă acesta există.
ANEXA Nr. 4
CERINŢE MINIME
de securitate şi sănătate privind echipamentele individuale de protecţie
Observaţie preliminară
Obligaţiile stabilite în prezenta anexă se aplică de fiecare dată când caracteristicile locului de muncă, activitatea, circumstanţele sau un risc la bordul navei necesită acest lucru.
1. În cazul în care nu este posibil să se excludă sau să se limiteze suficient riscurile pentru securitatea sau sănătatea lucrătorilor prin mijloace colective sau tehnice de protecţie, trebuie prevăzut un echipament individual de protecţie.
2. Echipamentul individual de protecţie purtat ca îmbrăcăminte sau peste aceasta trebuie să fie viu colorat, în contrast puternic cu mediul marin, şi să fie vizibil.